Cu toții avem micile noastre superstiții ciudate dar ce faci când ele ajung să te influențeze la nivel conștient? Am cunoscut odată o doamnă care credea atât de tare în forțele nevăzute ale destinului și semnele paranormale încât își facuse un țel în viață din a le respecta. Tabieturi peste tabieturi și convingeri care de care mai ciudate care nu doar că nu-i făceau bine ci îi și complicau viața destul de mult. Făcea liste peste liste cu superstiții caraghioase nu doar locale ci și cele moștenite de peste mări și țări.

Prima și cea mai cunoscută dintre ele este cea a pisicii negre. Adică, dacă îți tăie calea o pisică, ajungi să-ți meargă rău. Mulți bănuiesc că originea acestei superstiții s-ar regăsi în antichitate când vrăjitoarele umblau peste tot însoțite de drăgălașele patrupede. Ce să zic? Sunt fan pisici așadar nu prea văd cum o făptură atât de drăgălașă îți poate da toată viața peste cap. Dar dacă tu crezi în această superstiție, soluția e simplă. Ia-ți o pisică neagră acasă! Astfel te poți căli singur împotriva forțelor malefice ale destinului. Și iti găsești și un prieten pe viață.
O altă superstiție babească provenită însă din istoria satului românesc este cea a scuipatului în sân. Cândva, țăranii români băteau în lemn și se scuipau în sân pentru aproape orice lucru dezastruos. Te-ai întâlnit cu un preot? Scuipă în sân! Ai vorbit de nenorociri sau ți-e frică de deochi? La fel. Ce să zic?Câh! În gură avem peste 600 de bacterii, așadar de ce ți-ai dori să le împrăștii peste tot? Deci, superstiția asta cade în primul rând din motive igienice.
O superstiție provenită din îndepărtata Rusie te anunță că dacă în ciorba caldă îți cade o muscă, vei avea un noroc nemaipomenit sau vei primi un cadou. Cu tot norocul asta, eu nu m-aș risca. Și ce faci dacă ciorba îți ajunge la masă cu musca deja în ea? Adică mai e valabilă superstiția? Și pentru cine? Pentru bucătar, ospătar sau pentru cine o mănâncă? Eu una aș renunța, și la ciorbă și la cadou și la norocul ăsta nemaîntalnit.
În Franța, dacă pășesti cu piciorul drept în nevoile unui câine, inseamnă fericire. Dacă este piciorul stâng, inseamnă ghinion. Aici în România nu trebuie să te chinui prea tare să respecți această superstiție. Găsești norocul peste tot, în parcuri, pe stradă, pe aleile dintre blocuri. Trebuie doar să ai grijă totuși să folosești doar piciorul drept pentru cât mai mult noroc. Și niște pantofi mai vechi.
Grecii cred că atunci când strănuți, cineva vorbește despre tine. Păi și atunci când ești răcit ? Cine stă să-și mai numere strănuturile? Adică hapciu, na, că m-a mai bârfit careva! Dacă strănuți de douăzeci de ori pe minut sau ai alergie la polen nu înseamnă neapărat că ești o persoană controversată. La noi la români, superstiția e la fel când sughiți. Deși au demontat-o zeci de doctori, oamenii încă mai continuă să creadă în ea și la primul sughiț se apucă să înșire liste imaginare de persoane cunoscute. Sau mai rău, alții încearcă să te sperie.
O veche superstiție scoțiană spune că dacă mireasa se va tăvăli prin noroi , în ziua nunții, va avea noroc și bunăstare în viața conjugală. Fie vorba între noi, nu cred că sunt prea mulți abonați la superstiția asta. Adică, stai un an să-ți organizezi nunta, să-ți iei o rochie de mireasă fashion și apoi ce faci? Te arunci în prima baltă așa cu tot cu ținută, coafură și machiaj? Nu știu dacă a riscat cineva și a respectat-o dar aș fi tare curioasă de rezultate. Se mențin pe termen lung? Merită? În altă ordine de idei, și cu mirele cum rămâne? Nu merită și el o viață de huzur? Eventual să o ia în brațe și să o treacă pragul. În balta cu noroi, binențeles.
Cam atât cu superstițiile. Știu mult mai multe, care de care mai ciudate dar după cum zicea un mare înțelept, cea mai gravă superstiție este necredința. Așadar, crede în tine și în Dumnezeu și nimic nu te va putea doborî!
Ce ti-e si cu miresele astea…….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀😀
ApreciazăApreciază
Mi-a plăcut mult interpretarea ta!! Eşti delicioasă! Şi eu renunţ cu drag la cadoul ăla adus de musca-n ciorbă 😀
ApreciazăApreciază
Multumesc mult, draga potecuta! 😊😊O primavara frumoasa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asemenea îţi doresc! Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru interpretarea oferită! Superb! :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc si eu! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Beautiful.
May I welcome you to visit mine 🙂 Thanks
Sai
https://etravelersclub.wordpress.com/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E amuzant sa vedem ce superstitii mai nascoceste mintea umana 😀 , dar bine trasa concluzia, pana la urma ele raman serioase doar pentru cei lipsiti de incredere sau credinta. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este! Multumesc si o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază