Mic ghid de supraviețuire în viața de părinte sau despre parentingul ca sport extrem

O vorba veche din popor ne spune că nu există baba frumoasă și copil cuminte.

Sursa foto Pixabay

Ei bine iată că acum, în timpurile moderne pot să o contrazic. Datorită miilor de cuțite iscusite și doctorilor prea pricepuți am ajuns să vedem peste tot babe frumoase, așadar de ce nu am avea și copii mai cuminți? În orice caz, primul lucru pe care îl poți învața de la copiii tăi este ce e răbdarea nesfârșită. Toate normele de parenting modern, toate regulile alambicate și cărțuliile de o tonă nu îți vor garanta niciodată că procedezi bine la creșterea și educația comorii tale. Prin urmare, iată câteva tipuri de copil care îți vor transforma viață de părinte într-un film cu multa acțiune și suspans.

Copilul urban interconectat. Întâlnit mai des în zonele urbane deși îl vei găsi și în mediul rural, copilul interconectat îl recunoști ușor după veșnicul accesoriu din urechi, căștile și extensia din mâna dreapta, smartphone-ul. Este un copil activ, vloger, influencer și rege al audienței online. Umblă peste tot, în toate mediile online și în toate rețelele sociale dar în schimb întâmpina probleme și se supără dacă îl trimiți după pâine. Adesea e lipsit de abilități practice dar compensează din plin cu abilitățile tehnologice. Astfel chiar dacă nu știe să își facă un sandwich, are mii de foloweri și poate porni un site de la zero.

Dacă vrei să fii un părinte mai cool și să socializezi mai mult cu el, urmărește-l. Fii alături de el în toată jungla asta virtuală! Fii primul care ii da like, share, comment, pin, repost etc etc. Dacă totuși la un moment dat te scot din sărite orele nesfârșite din fata ecranului și îl vrei mai conectat la viață voastră de familie și mai prezent în lumea reală, nu-i tăia internetul. Taie-i direct curentul electric! În acest mod clar nu va putea să se mai conecteze la nimic. Doar la viața si lumea reală.

Copilul Bombă atomică. Principala caracteristică a acestui copil dinamită este factorul surpriză si varsta mica. Respectiv, dacă nu ești atent într-un sfert de ora îți poate demola întreaga casă. Dacă are timp, ajunge și pe la vecini. Bate, troncane, strică, sparge, rupe dar in același timp, descoperă . A pleca cu un astfel de copil hiperactiv în vacanță e ca și cum te-ai fatai dezbrăcat pe lângă o oală sub presiune. Totul poate exploda în orice moment .Cum să te descurci cu un astfel de copil? Greu dar nu imposibil! Fii umbra lui! Că să fii mai zen, te vor ajută cu succes câteva pastiluțe de calciu cu magneziu, sau poate un sac, o găleată de răbdare și o tonă de calm.

Rebelul încăpățânat. Se ghidează după principiul” Nu-mi dați sfaturi, știu să greșesc și singur„. Dacă atunci când e mai mic, lucrurile se mai pot, cu chiu cu vai aranja, în adolescență însă, parentingul devine un sport extrem. Fie echilibristică pe sârmă, fie circ în toată regula. Cum să o scoți la capăt? Devin-o negociator șef. La fel de utile îți vor fi și tehnicile de comunicare, negociere și mult calm, empatie și înțelegere. Știi cum se spune și când nu mai poți, mai poți puțin.

Sursa foto Pixabay

Oricum opinia specialiștilor e aceeași. Nu există copii greu de educat ci doar părinți obosiți, stresați sau prea ocupați. Tot specialiştii afirmă că nu există copil care să nu poată fi controlat, ci părinte care nu e încă suficient de deschis să accepte schimbarea, posibilităţile, soluţiile şi experimentarea de noi metode de comunicare cu copilul.Așadar cheia este la părinți, multă iubire si comunicare. Restul va veni de la sine. Voi incheia cu un citat care mi-a adus zambetul pe buze: „Să crești un copil e o imensa bucurie dar și un război de guerilla”Ed Asner

6 comentarii

  1. Cine crede ca stie cum se creste un copil se inseala! Eu am 3 si nu stiu! Din tot ce inseamna „un copil bine crescut” parintii au ceva procente care chiar daca sunt majoritare pot sa devina la un moment dat nesemnificative! Si invers! Parerea mea dupa 3 copii si 3 nepoti: e tot un fel de Lotto!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.