Pentru că am enervantul obicei de a empatiza cu cei din jur, ei bine, dragii mei, m-am trezit zilele trecute, cu stupoare, că am ajuns să empatizez și cu ilustre personaje decedate acum o căruță de ani.

Așa că, zilele trecute, într-o dimineață, în timp ce-mi savuram cafeaua, a nouăzeci și noua pe ziua respectivă, dar cine stă să le mai numere, mă gândeam la Bacovia. Acest geniu al poeziei simboliste, cred că a fost un mare neînțeles al vremurilor lui. Problema sincer, după umila mea părere, cred că era la ceilalți nu la el.

Vedeți voi, pentru cei care nu știți, Bacovia era o fire sensibilă și izolată. De ce oare?

Unul dintre motive cred că era următorul. Într-o lume a imaginii, căci la fel era și acum o sută si ceva de ani, Bacovia suferea crunt din cauza unui defect fizic, avea o eczemă netratabilă pe față. Așadar, cu un ambalaj ușor deteriorat, Bacovia se simțea judecat și cred că tocmai de aceea simțea nevoia să se izoleze de privirile celor din jur. Avea căderi nervoase. Era perceput ca un ciudat și poezia lui ca o ciudățenie. Mare păcat că un om care admira atât de mult frumosul, nu s-a născut cu un fizic excepțional. Altfel mă gândesc poate ar fi fost perceput în epoca sa, el și poezia lui, dacă ar fi arătat ca Eminescu. Cu părul în vânt, cu privirea romantică și ochii visători, o frunte înaltă, de artist. Poeții simbolisti se nasc cu o sensibilitate aparte dar și cu un spirit de observatie ascuțit, așadar Bacovia suferea crunt și se izola pentru că oglinda nu îi era cea mai bună prietenă. Dacă mă gândesc un pic mai bine, cred că s-a născut în timpurile greșite. În zilele noastre își putea rezolva rapid toate problemele fizice cu ajutorul chirurgiei estetice. Un doctoraș priceput la bisturiu îl putea transforma peste noapte, în prințul boem din poveste. Scăpa de judecata oamenilor, pe care fie vorba între noi, Bacovia, fire sensibilă îi iubea foarte tare. Concluzia e clară! S-a născut în timpurile greșite.

Poezia simbolistă, Amurg violet, a scris-o, când într-o noapte, pe la varsta de 13 ani, a fost încuiat din greșeală în turnul bisericii, de un paracliser cu mințile brambura.. Mă gândesc din nou la el. Cât de singur, cât de trist se simțea el acolo. Și cât de neînțeles! Păi normal că se simțea singur și trist, încuiat din greșeală, în așa peisaj dezolant. Avea și frică de întuneric!

Să fi trăit în epoca modernă, poate că Bacovia ar fi reușit să își aline altfel singurătatea.

În primul rând, ar fi avut internet ! Își făcea un profil boem pe Insta, facebook și alte rețele sociale. Cu datele mobile la purtător și un smartphone șmecher se schimba treaba. Făcea un selfie, îl urca pe rețelele sociale și primea și el în like, două.

Sau un live printre morminte și cavouri și se găseau câțiva fani printre iubitorii de original și neobișnuit. Punea un tag pe Insta ceva așa înălțător, mega artistic, la poezia Plumb și ar fi sunat altfel: #poeziedesufletrănit, sau mai mult #Bacoviasesimtesingur

#Bacoviaesinguraici. Și apăreau imediat câțiva followeri să-i mai aline singurătatea.

Și altă chestie care mă enervează, marele nostru poet Bacovia era considerat un poet destul de mediocru la vremea lui. Sincer, m-aș întoarce în timp să le zic criticilor lui : cum vă permiteți, măi prăpăditilor? Sau poate dacă Bacovia ar fi avut un laptop cu conexiune la net, le trimitea el câteva mailuri usturătoare. Le zicea vreo două de plumb, de una, de alta! Oricum s-a răzbunat din plin, pe toate generațiile care il studiază acum la bac și nu îl înteleg.

Cât privește poezia bacoviană are o muzică cu profunzimi nebănuite. Păi să fi pus acum Bacovia un plumb, o lacustră pe facebook. Mai băga și două, trei poze.Era altceva. Se simțea și el mult mai apreciat și prețuit.

Și în pozele lui i se citește tristețea pe față. Ghinionul lui! S-a născut în epoca greșită. Acum o poză poate atinge noi dimensiuni. Un filtru ceva, un photoshop, o aplicatie de prelucrare, o imagine poetică alături de o poezie, se vede altfel. O poezie, o glumă, le mai alterna, să nu întristeze prea tare cititorii.. Nu mai scriau liceenii ca stă înțepenit in sicriu..

Am cam terminat cafeaua și ce să mai zic? Fără noroc, marele nostru poet Bacovia, dar oricum îl iubim!