Dragoste la vârsta a treia

Tanti Lenuța fusese întotdeauna o damă bine. Dacă la tinerețe sucea gâturile bărbaților și cădeau că muștele în urma ei și acum la bătrânețe avea trecere la pensionarii mai virili.
Dar anii trecuseră și Leni sex- simbolul devenise încet, încet, doamna Lena și apoi spre disperarea ei, Tanti Lenuța. Așa îi spuneau acum puștanii de pe scara blocului unde locuia. Se enerva Leni dar ce să facă? Oricât de mult s-ar fi chinuit mai tânără de 60 de ani nu putea să arate.
Și ce de trucuri folosea… apă de mușețel și salvie fiartă și răcită la miezul nopții, comprese cu zeamă de castraveți și suc de roșii, asta pentru prospețimea tenului și așa destul de ofilit. Fitness de două ori pe zi de astă-vară era să facă infarct..căldura și efortul, vezi doamne, o doborâseră..dar Leni știa mai bine decât oricine, dușmanul ei cel mai mare era numărul din buletin. Că trecuse binișor de 72 și deși nu știa nimeni, ea jurase să ia secretul cu ea în mormânt.
Sau mă rog, în cavoul de marmură ce o aștepta cuminte de ani buni la cimitirul Bellu. Câteodată când se plictisea, Leni mai făcea câte o vizită la mormântul ei. Gol deocamdată.

Își ducea flori, aprindea câte o lumânare, două..că nu se știe ce e pe lumea cealaltă și odată cuprinsă de multă duioșie față de propria făptură, își dăduse și de pomană câteva haine mai elegante, barem să aibă ce purta în lumea celor drepți.
Era fire prevăzătoare Leni. Doar nu degeaba ținuse atâtea căsnicii. De patru ori se măritase, primele trei din interes și doar a patra oară din dragoste. Pe primii trei îi jumulise bine, mai o căsuță, mai un cont în bancă, se asigurase și apoi divorțase în liniște fără prea mare tămbălau. Motive găsise că slavă domnului erau destule.

sursa foto Pixabay

Primul soț sforăia prea tare. Da, știu, o să ziceți că nu-i un motiv temeinic de divorț. Ba este, strigase sus și tare Leni în sala aproape goală de tribunal. Sforăitul consortului îi provoca insomnii și îmbătrânire prematură dar mai ales depresie. Păi și așa, cum poate o insomniacă depresivă să își mai îndeplinească obligațiile conjugale de soție? Judecătorul i-a dat dreptate și Leni a divorțat. Binențeles că pentru consolare a primit și jumătate din averea lui. Și nopți liniștite, desigur.

Cu al doilea soț a fost mai dificil. El nu voia să divorțeze și pace. Dar Leni nu s-a lăsat. Știindu-l gurmand, l-a băgat la dietă și apoi puțin, câte puțin și la un program intensiv de sport. Era săracul om chinuit de foame și leșinat de efortul prelungit dar tot nu voia să divorțeze. O iubea prea mult, spunea el. Văzând Leni că nu scapă ușor de el s-a lăsat prinsă în flagrant cu un vecin și astfel adulterul a transformat-o rapid într- o femeie divorțată.

Cu al treilea a fost cel mai ușor. A avut bunul simț să plece înainte de divorț. Și astfel Leni s-a trezit peste noapte, văduvă.

Dar cu al patrulea fusese mare tămbălau.
Se măritase cu el pe la 45 de ani cuprinsă de dragostea aia nebună. Intrase în săptămina oarbă, cum ar zice bătrânii. Babele își dădeau coate și șoșoteau pe la colțuri când o văzuseră așa cu rochie albă de mireasă neprihănită în biserică dar ei nu-i păsa. Îl iubea și gata.
Ce conta că era mai tinerel cu vreo 20 de ani. Și sărac lipit. Ea îl iubea și gata. Avea ea avere pentru amândoi. Așa gândea atunci sărmana Leni până când într-o dimineață găsise un bilet pe pernă. „Te părăsesc pentru că te iubesc prea mult Leni..ești mult prea bună pentru mine..mă duc în lume să mă realizez și apoi mă întorc la tine” Problema cea mai dureroasă era că ginerică cel tinerel nu plecase singur, ci cu o vecină abia majoră și binențeles ..cu banii din conturile lui Leni. Plânse Leni ce plânse și apoi se consolă. Nici ea nu știa după ce suferă mai mult, după tinerelul cel nestatornic sau după banii din conturi.
Până la urmă se hotărî. Plecă într -un voiaj de divorț la Băile Herculane și acolo cunoscu un domn bine care îi alină tristețea și singurătatea. Acum după mai bine de un an de relație Leni se întreba..mai e oare loc și de al cincilea mariaj? Nu de alta, dar nu știa dacă ar mai avea răbdare de încă un divorț.

2 comentarii

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.