Tralala, tralala, Mall-ul este viața mea! Acesta este un refren binecunoscut în ultimii ani. Așa cum scriam și într-un articol anterior, shoppingul poate fi un sport destul de relaxant sau din contră, poate deveni un sport extrem, după spiritul de aventură al fiecăruia.

Dacă te ghidezi după zicala: prea puțin timp și bani, prea multe mall-uri, atunci nu văd cu ochi buni aceste călătorii săptămînale, chiar zilnice. Prin urmare, am dezvoltat un scurt ghid de supraviețuire pentru dependenții de shopping. Câteva metode simple de a-ți salva economiile, timpul și chiar liniștea personală.
1.Metoda de plata. Indiferent cât ești de entuziasmat de noile achiziții că vorbim despre un televizor ultradeștept, de câteva cârpițe( hăinuțe) sau diverse lucrușoare, nu apela niciodată la cardul de credit. El este în prima fază ca un sac fără fund, însă la fundul căruia vei ajunge intr-o bună zi. Nici nu știi cât de repede. Un iad al datornicilor, indiferent că e cu avantaj sau nu, cu zero dobândă, zero comisioane dar ghici ce? La sfârșit de lună, zero bani în buzunare.
2.Prietenii. Un psiholog cam plictisit a constatat cândva că în prezența oamenilor foarte bogați avem tendința de a cheltui în exces. Dacă mergi pe ideea nu prea genială, degeaba ai bani, dacă nu ai mulți, eu cred că te înșeli. Mulți, puțini, sunt ai tăi așa că ține de ei. Concluzia: este de preferat să te duci la mall însoțit de prietenii stramtorați. Sau mai bine spus, de cei care nu își permit să cheltuie foarte mult. Îi vei însoți în goana după reduceri și vei ieși și tu pe plus la portofel. Adică, gândește-te un pic, una e să comanzi cockteiluri cosmopolite, haine de designer, genți și pantofi unicat ca să le ții isonul și alta e să bei o ciocolată caldă și să răsfoiești o carte. Așadar nu te lăsa tentat și invită-i la mall pe cei cu stare doar în ziua de salariu. Așa vei fi un bun prieten fără să intri în prea multe datorii.
3.Ziua aleasă. Deși pare deplasat ce-ți spun încearcă să vizitezi mall-ul și în cursul săptămînii. E așa o stare zen. Găsești lejer loc de parcare fără să te bați cu animalele urbane, găsești mese bine amplasate la restaurante și poți sta liniștit de vorbă cu prietenii tăi. Nu te mai calci în picioare pentru un suc sau o pizza și vei fi servit mult mai rapid. Dacă îți place aglomerația, agitația, iureșul și zumzetul cumpărătorilor grăbiți degeaba, du-te! Dar s-ar putea să pierzi o zi prețioasă din weekend. Până la urmă, cel mai scump lucru din viața noastră este timpul. Și apoi, când te-ai plimbat ultima oară într- un parc? Știi, e locul acela cu aer curat și multă verdeață.
4.Deconectarea. Să se înțeleagă, nu mă refer la relaxare. Mă refer la deconectarea de Dispozitivul Suprem, acest Nostradamus al vieții noastre, telefonul.Ultima oară când am fost în Mall, am încercat să întreb ceva pe cineva dar nu am reușit.Cine nu era cu telefonul în mâna, avea căști. O armată întreagă de zombi care vorbeau singuri. Până la urmă, am vorbit cu unul dintre ei. M-a întrebat suav ce film îi recomand iar eu dornică să îl ajut i-am enumerat câteva titluri. Când l-am văzut că mă privea ciudat, mi-am dat seama. Omul vorbea la telefon doar că avea niște căști minuscule. Așadar, deconectare și reconectare. Reconectare cu tot și toți cei din jur. Până la urmă și la urmă, arde undeva? Vine apocalipsa? Viața e prea frumoasă pentru a fi trăită cu căștile în urechi și cu mâna pe telefon.
Mărturisesc că îmi doresc că măcar o zi întreaga planetă să rămână fără internet. Și fără semnal la telefon. Îți dai seama ce frumos ar fi? Pe vremuri când cădea curentul, creștea natalitatea. Acum dacă ar cădea netu, ar crește multe. Relații de cuplu, relații părinți- copil, nivel de energie și chiar activități sănătoase. Cu tot sevrajul aferent ne-am da seama că până la urmă, cu toții suntem oameni de treabă. Exact ca în bancul ăla.
Ai pus sare pe multe răni cu ironie fină şi mult umor. Eu, fără să mă laud, din contră, sunt dintre cei care ar da oricând orice sesiune de shopping pe orice altceva. Mă plictisesc îngrozitor la cumpărături 😳
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunat! Eu inca mai am de lucrat la shoppingul de carti, le-as lua pe toate. Imi vine mereu sa strig Nu ma lasati singura intr-o librarie ca nu raspund de faptele mele 😁😉.
ApreciazăApreciază
Aaa, cu cărţile e altceva, aia nu se pune 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un articol binevenit!
Mi-a plăcut paralela:
„Pe vremuri când cădea curentul, creștea natalitatea. Acum dacă ar cădea netu, ar crește multe. Relații de cuplu, relații părinți- copil, nivel de energie și chiar activități sănătoase.”
E mai bine sa fim independenți și nu dependenți…
Felicitări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult!
ApreciazăApreciază
Mă bucur de cunoștință! Am fost convins să mă abonez. La blog, nu la mall. 🙂 Eu sunt „gheață la mal” în ce privește shopping-ul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu ma bucur! Mai bine la blog decat la mall! 😀 O zi frumoasa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană